Campanie de informare Up to start

19.03.2018

Venim în orașul tău pentru a-ți prezenta toate informațiile de care ai nevoie pentru a te înscrie în grupul țintă al proiectului Up to start.

Dacă ai o idee de afacere și ai nevoie de informatii si finantare pentru a începe, proiectul ”Up to start” vine în ajutorul tau.
Poti participa gratuit la cursuri de dezvoltarea competentelor antreprenoriale si manageriale si poti obtine până la 37000 de euro pentru a pune bazele viitoarei tale afaceri!
Află mai multe si inscrie-te in procesul de selectie participand la evenimentele noastre:

26.03 Buzau- Hotel Pietroasa, 11:00- 13:00
27.03 Focsani- Sala de Evenimente Antik (str. Vrancei, nr 19) 11:00-13:00
 –
28.03 Tulcea- Hotel Egreta, 11:00-13:00
 –
29.03 Medgidia – Casa Muncipală de Cultură I.N. Roman, 11:00-13:00
 

 

Proiectul ”Up to start” – proiect cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 ”Locuri de muncă pentru toţi”, Operaţiunea 3.7 „Creșterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din  zona urbană”, contract POCU/82/3/7/105479 – se desfășoară timp de 36 de luni, între 15.01.2018 – 15.01.2021, într-un parteneriat format din Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România (în calitate de Beneficiar), împreună cu Fundaţia Zamolxes, Asociaţia DOMINOU și Asociaţia Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM.

Obiectivul general al proiectului „Up to start”, cu o valoare totală a Contractului de Finanţare de 7.936.500,75 lei, este creșterea ocupării în rândul a 74 de persoane prin înfiinţarea a 37 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est a României, respectiv judeţele: Constanţa, Tulcea, Buzău, Brăila, Vrancea și Galaţi. Fiecare intreprindere din cele 37 va fi finanţată cu o subvenţie nerambursabilă în valoare maximă de 30.000 EURO.

Obiective specifice ale proiectului sunt:

Creșterea gradului de interes și conștientizare a publicului larg cu privire la oportunităţile antreprenoriale existente la nivelul regiunii de Sud Est prin derularea unei campanii de informare și promovare;

Dezvoltarea și stimularea competenţelor antreprenoriale pentru 300 de beneficiari în vederea înfiinţării de afaceri prin furnizarea unui programul de formare profesională, organizarea unui concurs de planuri de afaceri și derularea de stagii practice;

Formarea abilitaţilor necesare pentru managementul unei afaceri în cazul a 37 de beneficiari prin derularea unui program de mentorat personalizat în vederea înfiinţării și funcţionării a 37 de întreprinderi cu specific non agricol în zonele urbane din Regiunea de Sud Est;

Creșterea ocupării pentru 74 de persoane din Regiunea de Sud Est prin crearea a două locuri de muncă de către fiecare din cele 37 de întreprinderi;

Susţinerea funcţionării celor 37 de afaceri înfiinţate prin crearea unui Centru Antreprenorial online, prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare și prin oferirea de suport pentru sustenabilitatea întreprinderilor și menţinerea locurilor de muncă pe o perioadă de minim 12 luni de la finalizarea finanţării.

Printre rezultate amintim desfășurarea unei campanii de promovare privind oportunităţile antreprenoriale din Regiunea Sud-Est, susţinerea unui program de formare în domeniul competenţelor antreprenoriale pentru 300 de persoane, derularea unui program de mentorat pentru cele 37 de firme nou înfiinţate, crearea a 74 de noi locuri de muncă și dezvoltarea unui Centru Online de Afaceri.

Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Cei interesaţi de detalii se pot adresa organizaţiei ADRA România, folosind datele de contact: office@adra.ro, 0212525117.

Leave a Comment (0) ↓